Este sigur fetita :D. Stiti vorba aia: daca iti zic mai multi ca esti beat, du-te si te culca. Eh, cand trei doctori iti zic ca e fata, chiar esti sigur de chestia asta :)).
In alta ordine de idei, am pasit cu mandrie in saptamana 27, cu multe kilograme in plus (7 mai exact, cel putin pana acum), cu un bb agitat, care sughite si da din membre aproape in continuu. Incepe sa se simta ca intr-o cutie de chibrituri, dar nu mai este chiar asa de mult pana la inceputul lui decembrie.
Cat despre mine, ma bucur de atentia primita de la “tati” in putinele momente cand sunt treaza, ma bucur ca au trecut caldurile (era si timpul…) si ma ocup de minunata mea licenta. Sper sa ma descurc cu toate planurile pe care mi le-am facut… Numai bine ce am terminat o facultate, m-am inscris si la Psiho. Mi-am dat seama dupa 3 ani ca ceea ce imi doresc eu nu pot face cu PPS’ul.
A dat domnul si a stat bb sa se vada ce este. O sa avem o fetita :X. Dar de acum vine greul… Nume pentru bebelixa, bani pentru diverse beneficii ale nasterii si nu in ultimul rand, multa rabdare. Parca e greu sa tot asteptam venirea momentului. Suntem prea nerabdatori…
Am o stare de kko. Fara pofta de mancare, fara somn odihnitor, fara chef de nimic. Asa e acum. Se spune ca sunt niste pase trecatoare.
M-am saturat sa iau pastile cu gust de iti vine sa te duci sa le dai afara in secunda 2 si de visele ciudate pe care le am de cand am ramas insarcinata. Ah, da, si de trezitul de 3-4 ori pe noapte pentru ca dragul de el/ea imi apasa pe vezica.
M-am saturat sa nu am chef sa fac treaba si sa nu mai pot lucra un timp indelungat. Obosesc prea repede si dorm prea mult.
Mi-e groaza ca deja nu ma mai incap pantalonii si ca trebuie sa ma gandesc minute in sir la ce bluza sa mai iau ca sa nu se vada grasimea de pe burta. Abia astept sa se vada bb. Ma simt grasa si simt ca mai am putin si plesnesc.
Dar toate acestea dispar cand ma saruta pe burtica, cand vorbeste cu bb sau cand ii arata atata afectiune.
Sau cand incep sa ii povestesc ce viata frumoasa va avea cu noi drept parintii lui.
Am intrat in saptamana 13, sunt in prima zi din luna a patra. A disparut orice pericol, dar cel mai sigur vom afla joi la urmatoarea vizita la doctor. Abia astept.
Ma intorc in starea mea de lene impreuna cu hormonii care galopeaza prin mine.
Cred ca “Grey’s Anatomy” incepe sa ma dea peste cap. Sau doar hormonii mei…
De cateva zile ies afara aproape zilnic, cu treaba in general, si de fiecare data ma opresc in Piata Unirii si ma uit la plozii care misuna printre porumbei. Unii ii hranesc, unii ii fugaresc, iar altii pur si simplu se joaca printre ei. Dar nu m-am gandit niciodata la ei la fel ca ultima data. Un porumbel avea un picior lipsa, incercand sa se descurce doar cu ciotul ramas, iar altul incerca sa isi tina echilibrul cu doua degete lipsa. Oare prin ce minunatii au trecut saracii ? Si o vrabiuta… saraca… statea turtita, fara suflu, cu sangele siroindu-i printre pene sub o banca. O fi calcat-o cineva ? Clar nu a incercat nimic sa o manance…
Tot timpul am avut impresia ca aceste vietati care isi fac veacul prin Piata Unirii sunt foarte fericite, dar se pare ca nu e chiar asa…
Trecand peste asta, joi aflu in sfarsit vestea cea mare: daca am trecut amandoi peste primele trei luni cu bine.
Am ramas intr-o stare de melancolie datorata pasarilor ranite si a ultimelor doua episoade din “Grey”. I’m beginning to give a damn.
Am intrat in saptamana 9. Ori incepe sa se vada, ori mi se pare pentru ca sunt atat de nerabdatoare sa apara in bratele mele.
Am aflat marea veste in Vinerea Mare. Dupa mai multe dezamagiri cu o singura liniuta, a aparut si momentul pe care il asteptam. Avea doua liniute roz. I l-am aratat si am inceput amandoi sa sarim in sus de bucurie. Un cadou perfect de la Iepuras. Asa ca de Paste, cand am plecat pe la famiile noastre sa mancam, am impartasit vestea si bucuria cu ei.
Dupa multe cautari pe Google, citit pagini intregi de forumuri si review-uri, ne-am decis asupra unui doctor, care s-a dovedit a fi exact tipul de doctor pe care il dorim. Cel putin asa ne-am dat seama la prima intalnire.
Am simtit ca ceva pare sa nu fie OK si astfel l-am intalnit pentru prima data. Din pacate la spital. Aveam atunci 6 saptamani si 4 zile. Cred ca cel mai frumos sunet pe care l-am auzit pana acum, sunet pe care nu il voi uita niciodata, au fost bataile inimii lui. Atunci am simtit cu adevarat ca eu chiar “cresc” ceva in mine. Nu am crezut niciodata ca ceva atat de mic (l-am si vazut) poate “scoate” un sunet atat de minunat.
Cu aceasta ocazie am aflat si ca ar trebui sa ne incante cu prezenta pe data de 6 decembrie, adica de Sfantul Nicolae. Sa fie oare semne datele acestea doua ?
Il simt cum creste, il simt cum imi cere de mancare de trei ori pe zi si cum refuza sucul de care eram dependenta (Coca-Cola).
Incerc sa exprim senzatiile, sentimentele pe care le traiesc, dar cred ca sunt prea puternice pentru a le putea impartasi in asa fel incat sa le inteleaga toata lumea. Pot spune doar ca sunt in culmea fericirii si ca “neplacerile” pe care le traiesc uneori sunt sterse si inlocuite cu nerabdare si multa dragoste cand ma gandesc la cum va fi.
Se pare ca acest Paste a venit cu vesti bune si cu multe schimbari. Renuntarea la Metin2 ne-a ajutat sa ne facem un program mai normal. De exemplu, eu la maxim 10 seara capitulez, iar pe la 9 dimineata cel tarziu sunt in picioare. Adevarul e ca oboseala asta se datoreaza si unei vesti primite in Vinerea Mare, veste care pe noi ne-a facut sa adoptam un stil de viata mult mai sanatos, iar pe parinti sa se simta, poate, mai batrani.
Acum ma duc la somn si la cosmarurile mele datorate hormonilor, gandindu-ma la vizita la doctor de luni.
Cautand un cadou pentru o persoana draga, am gasit pe magnificul tu.ro un ou cantaret. De mica imi placeau ouale fierte moi, pe care de cand m-am mutat de la parinti nu am reusit deloc. Am incercat toate variantele, toate minutele. Nimic. Pana cand am decis sa imi cumpar acel ou. Am mancat in sfarsit oua fierte moi =p~. Il recomand.
De cand nu am mai scris, s-au intamplat destul de multe, cum ar fi faptul ca mi-a expirat domeniul :|. Dar acum e ok, up and running! Pacat, pentru ca am trecut prin niste perioade in care vroiam sa scriu cate ceva pe blog, dar a trebuit sa imi inghit ideile. Momentan nu am chef si nici timp si nici nimic sa scriu. Too sick and upset to think or write. So just wanted to let you know I’m back.
Nici nu ma mai complic sa imi cer scuze pentru perioada de lipsa. O sa incep doar prin a va povesti una-alta.
O prima chestie ar fi vremea asta crunta de afara. Wtf? Erau -30 de grade afara marti cand am fost la faculta. Am ramas fara suflet la propriu incercand sa urc Copoul. M-am saturat de toara situatia asta. Nu putea fi frig cand era vacanta? Macar as fi stat in casa la caldurica.
Trecand peste frustrarile legate de vreme, revin la cele legate de facultate. Cum mm sa avem iar examene in zile consecutive? Si ce s-a intamplat cu weekend-urile? Ni le fura facultatea si pe alea? In traducere, am examen sambata de la ora 4. Va fi o placere sa fac proiecte de lectie pentru nota atunci. Bpl, m-am saturat. Abia astept sa o termin.
Sa nu mai zic de anumite “fufe” care nu au alta treaba decat sa pupe fundurile profilor. Get a fucking life. Sorry pentru cei/cele care se simt si care nu erau vizati de acest post.
Dar, spre fericirea mea, mi se mai intampla si lucruri bune. Cum ar fi innoirea “garderobei” cu un nou item, mai exact cu un HTC Magic. I just love it and I can’t get enough of it.
Ma intorc acum la frustrarile mele si la “placutul” studiu. Maine iar am examen :(.
Seara faina, dragii mei, si mult spor in ceea ce faceti.
PS: Am aproape o saptamana de cand nu mai joc Metin. Abia astept sa se termine cu stresul ca sa ma mai simt si eu in largul meu pe acolo si sa mai aud vocile stelutelor.
Vorbind despre “computer freak”, am auzit o stire nu demult despre un copil de 16 ani infiat si obsedat de calculator. Deoarece nu mai avea viata reala, doar pe cea virtuala, mama sa adoptiva a hotarat sa nu-i mai plateasca Internetul. Rezultatul ? Mama a sfarsit injunghiata de fiul pe care il crestea de mic.
Wtf ?! Din cauza ca nu mai avea Internet ? Din cate am inteles, copilul era obsdat de CS, joc pe care il juca zi si noapte, aproape fara oprire.
Acum stau si ma intreb: oare sunt multi in stare sa omoare pe cineva daca nu raman fara net si nu isi pot juca pretiosul joc ?
Eu momentan sunt in semi-pauza de Metin2. Nu pentru ca as omora pe cineva daca as ramane fara net (sau da :-??), ci pentru ca au inceput proiectele, examenele :(. Simt totusi acel dor de a ma aseza in fata compului si de a incepe sa conversez cu Stars pe Skype, dar, pe langa facultate, am ramas si fara monitor :). Asa ca pana nu imi innoiesc “garderoba” cu un monitor nou, good-bye, Metin.
